Evenimente
Link-uri importante
Scoala de echitatie
Winston Churchill spunea că "Nici o oră din viaţă nu este irosită dacă este petrecută în şeaua unui cal.", iar la Clubul Sportiv Ecvestru Decebal noi încercăm să oferim tuturor posibilitatea de a se relaxa şi a petrece timpul liber în compania acestui nobil animal.
Pentru cei care doresc un antrenament adecvat personalităţii şi stilului lor, un antrenament care să respecte şi să pună în evidenţă calităţile calului şi ale călăreţului, făcând din cei doi o echipă sau pentru cei care doresc doar o oră de relaxare în compania unui “prieten” de încredere care nu îi va judeca niciodată sau o plimbare călare acesta este locul ideal. Noi punem accent pe calitate şi nu pe cantitate, adoptând ritmul potrivit fiecărui călăreţ, dorind obţinerea de rezultate pe termen lung şi nu pe termen scurt. Deviza după care ne conducem antrenamentele este: „Cu paşi mici spre un rezultat mare!” Pentru a putea realiza acest lucru punem la dispoziţia iubitorilor de cai mari şi mici doi cai de agrement antrenaţi special pentru lucru cu amatorii şi copii (Pitbull şi Dalmaţian) şi un ponei (Jessica). Pitbull este un Holsteiner murg de 8 ani cu un caracter blând fiind ideal pentru lucru cu amatorii şi copiii. Calmul său ofera copiilor şi începătorilor curajul necesar pentru a face primul pas şi a urca în şea pentru prima oară, iar celor mai avansaţi le inspiră încrederea în forţele proprii purtându-i în şea peste primul obstacol sau arătându-le primele mişcări de dresaj. Dalmaţian este un roib de rasă ungurească de 6 ani ideal pentru cei care au mai practicat echitaţia şi care îşi doresc mai mult. Inteligenţa şi energia lui ajuta călăreţii amatori să cizeleze cele învăţate şi să abordeze obstacole din ce în ce mai mari. Jessica este o poneiţă pătată cu maro şi alb de rasă Shetland de 8 ani extrem de cuminte, ideală pentru copii mici. Foarte sociabilă, dornică de a fi mângâiată sau de a primi un morcov sau un cub de zahăr va face orice pentru a intra în graţiile copiilor şi a-i plimba călare. La C.S.E. Decebal credem în respectul faţă de cal. Caii ne oferă atât de multe încât este obligaţia noastră să le oferim înapoi măcar respectul şi recunoştinţa nostră pentu efortul lor deosebit. Pentru informaţii şi detalii puteţi să ne contactaţi le numărul de telefon 0755695769. Ovidiu Imbrea.
Lectii de calarie
Majoritatea povestilor spuse de catre cei care au ajuns sa detina un cal incep cu vizita facuta din curiozitate la clubul nostru si care a continuat fericit cu o serie de lectii de agrement. De obicei, 10-20 de sedinte la coarda le sunt suficiente pentru a putea struni si conduce calul de unul singur prin manej. De aici mai departe totul depinde de talentul dar mai ales determinarea fiecaruia de a progresa. Dupa 3 luni de antrenamente cu cate 2-3 sedinte saptamanale cursantii ajung sa efectueze singuri trap saltat si galop, avand deja o coordonare si un echilibru mult mai bune.
Tarife
Sedinte echitatie :
- Copii, 40 lei/sedinta de 40 minute sau abonament cu 10 sedinte incluse pe luna la care beneficiati de 1 sedinta gratis;(10 + 1 gratis)
- Adulti, 40 lei/sedinta de 40 min
- Plimbare 10 minute = 20 lei.
Cand vremea nu permite, sedintele se pot desfasura in manej acoperit.
Program special pentru gradinite si scoli

Calul este poate cel mai ales si distins animal. Este o imbinare armonioasa de forta, mandrie si curaj, o lectie de atitudine, un suflet intreg care va ajuta un copil sa urce o treapta mare a implinirii caracterului. De aceea, Clubul Sportiv Ecvestru Decebal Bacau va pune la dispozitie intreaga baza de agrement pentru a initia copii in tainele echitatiei, pentru a-i ajuta sa se familiarizeze cu arta calariei care fara indoiala le va intregi personalitatea.
Propunerea noastra estea aceea de a oferi elevilor dumneavoastra posibilitatea de a se recrea activ in natura, de a admira si calari superbele exemplare ale clubului nostru. Putem oferi copiilor atat lectii de echitatie sub atenta si stricta supraveghere a instructorilor nostri cat si demonstratii de calarie executate de calareti profesionisti.
Toate pachetele de servicii pot fi gandite si adaptate functie de solicitarile profesorilor si beneficiaza de flexibilitate maxima din punct de vedere al tarifelor practicate.
Programe recreative pentru companii
Team Building

In echitatie, la fel ca in oricare alt domeniu, eficienta inseamna performanta dincolo de care sta dinamca si armonia sistemului si a echipei. Clubul Sportiv Ecvestru Decebal Bacau a transformat acest deziderat in realitate si a reusit sa impuna armonia perfecta intre cal si calaret, intre club si angajatii sai.
Clubul nostru va pune la dispozitie programe personalizate de echitatie pentru angajatii dumneavoastra ce cuprind lectii de calarie atata in manej cat si in exterior asistate de instructori specializati, precum si un sistem de evaluare a succesului fiecarui calaret amator. Castigatorii concursurilor organizate vor fi premiati si fiecare participant va primi un mini album foto cu instantanee ale prestatiei sale hipice.
Programele se desfasoara pe parcursul unei zile si sunt asezonate de pauze pentru servirea mesei timp in care angajatii dumneavoastra pot urmari demonstratii de echitatie sustinute de instructorii clubului.
Tarifele sunt negociabile functie de pachetul personalizat oferit companiei dumneavoastra.
Pachete de beneficii pentru angajati
O alta propunere a Clubul Sportiv Ecvestru Decebal este aceea de a oferi angajatilor dumneavoastra performanti un pachet de beneficii care pot asigura motivarea acestora si mai ales mentinerea unei conditii fizice excelente.
Astfel, puteti include in sistemul dumneavoastra de bonificatii un cupon cu valabilitatea de o luna care sa cuprinda 11 lectii de calarie care vor asigura intierea participantului in arta echitatiei. Numarul de cupoane cat si lectiile de calarie oferite pot fi stabilite in deplin acord cu solicitarile dumneavoastra.
Tarifele sunt negociabile functie de pachetul personalizat oferit companiei dumneavoasta.
Despre noi
Nascut din dragostea pentru cai, Clubul Sportiv Ecvestru Bacau a luat fiinta in anul 2008, in urma unei initiative a. citeste mai mult






